Despre Infricoşătoarea Judecată

Dumnezeu este cu mult milostiv şi îndelung-răbdător. El nu se răzbună şi nu urăşte. El atît de mult a iubit pe om, încît 1-a făcut după chipul şi asemănarea Lui, însă omul fiind liber şi căzand în păcat a intrat si moartea în lume. Dumnezeu arătîndu-şi din nou dragostea şi mila faţă de lume, jertfeşte pe Fiul Său pentru lume. Mantuitorul ia trup omenesc şi prin felul lui de viaţă şi prin invăţăturile Lui, ne-a arătat calea spre mîntuire, apoi prin învierea Lui, zdrobeşte moartea, moartea nemaiavînd putere asupra trupurilor şi sufletelor, aşa că nimeni nu mai moare, adică înviază la Judecata viitoare.

De aceea, întrucît Mantuitorul s-a jertfit pentru lume, desăvîrşind opera de mîntuire a lumii – şi omul fiind liber şi cunoscînd pe Dumnezeu -nemaiavînd dezvinovăţire pentru păcatele noastre, Mîntuitorului încredinţandu-I-se mîntuirea lumii, I s-a încredinţat şi judecata ei. Printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi aşa a trecut moartea la toţi oamenii şi plata păcatului este moartea.

Moartea trupească este încheierea vieţii vremelnice şi începutul celei veşnice, în acelaşi timp, hotarul pînă la care se poate face de om, tot ce este necesar pentru mîntuire. Acest adevăr ni 1-a descoperit Mîntuitorul prin parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, prin răspunsul lui Avraam: “Adu-ţi aminte, că în viaţa ta tu ai primit pe cele bune, iar Lazăr pe cele rele; acum aici, el este mîngîiat şi tu chinuit”.

După moartea trupească, sufletul  este nemuritor, trăieşte mai departe, iar trupul putrezeşte. Imediat după moarte, sufletul avînd conştiinţă de sine, îşi aduce aminte de toate păcatele săvîrşite cît a fost unit cu trupul şi se simte fericit sau nefericit, după felul faptelor pe care le-a făcut, astfel este judecat cu judecata particulară care este provizorie. în acest timp se fac rugăciuni pentru iertarea păcatelor celor morţi, adică cît timp durează judecata particulară, pînă la judecata înfricoşată.

Deci, după moartea unui crestin de-al nostru, este bine să se facă rugăciuni de iertarea păcatelor, pentru că, trebuie să chemăm pe sfinţi în ajutorul nostru, întrucît ştim “că mult poate rugăciunea cu tărie a dreptului.

Moartea este o lege de obşte şi trebuie să murim cu toţii – atît cei drepţi cît şi cei păcătoşi – pentru că spune Sf. Ap. Pavel: “Nebune, tu ce semeni nu dă viaţă de nu va muri., adică viaţa noastră de pe părnînt este ca viaţa unei seminţe, dar viaţa adevărată este viaţa veşnică şi nu vom putea să ne bucurăm de această viaţă, dacă nu ne vom naşte a doua oară, adică dacă nu vom muri. Deci, nu trebuie să ne pară rău cînd murim, că ne despărţim de această lume şi de plăcerile ei, ci şi de faptul că plecăm nepregătiţi pentru înfricoşata judecată şi viaţa veşnică.

Imediat după moarte sufletele merg în rai sau în iad, şi putem constata aceasta din însăşi cuvintele Mîntuitorului, cînd spune tîlharului cu care era răstignit pe cruce: “Astăzi vei fi împreună cu Mine în Rai”

Ca şi la judecata înfricoşată, Mîntuitorul este Judecătorul şi la judecata particulară. El se foloseşte de conştiinţa omului, de sfinţii îngeri şi de diavoli. De îngeri se foloseşte Mîntuitorul din milostivire faţă de noi pentru ca să ne amintească toate faptele bune, iar de diavoli pentru ca judecata să fie desăvîrşit dreaptă, luîndu-se în considerare faptele rele pe care ei le amintesc.

Dumnezeu în nemărginita Sa iubire de oameni, a făcut totul pentru a-1 ajuta la mîntuire. De aceea, Mîntuitorul Iisus Hristos va cere socoteală fiecăruia de faptele sale, lucru pe care-L va face la “înfricoşata judecată”. îi spunem judecată înfricoşată pentru că mai întîi vom sta faţă în faţă cu Mîntuitorul, care nu va mai fi ca pînă acum blînd, ci supărat de păcatele noastre mari, de fărădelegile şi de amînarea pocăinţei noastre, va veni ca Judecător drept, dar asprii, mîniat şi neiertător.

Iată ce ne spune Sf. Scriptură despre înfricoşata judecată şi despre a doua venire a Domnului: “Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul în care va veni Fiul Omului.., că, cu foc va să lămurească toate”

Nu ne putem închipui cît de înfricoşătoare va fi ziua în care va veni Mîntuitorul să judece lumea; ea nu este ştiută nici măcar de îngeri, ci numai de Tatăl.’

Sf. Ap. Pavel spune: “Iată taină zic vouă, că nu toţi vor adormi; dar toţi ne vom schimba, într-o clipă în trîmbiţa cea de apoi – morţii se vor scula nestricaţi şi ne vom schimba”.

In aceste versete ni se spune că la judecata înfricoşată morţii vor învia cu trupurile schimbate, adică cu trupurile duhovniceşti, aşa cum a fost trupul Mîntuitorului după înviere, şi că cei vii care nu vor fi murit pînă la judecata viitoare se vor schimba, adică vor lua trupuri duhovniceşti. Trupurile înviate vor fi identice cu cele din viaţă, însă vor fi nemuritoare, fără infirmităţi, şi spirituale, în afară de trupurile păcătoşilor care vor fi numai nemuritoare.

In adevăr că numai Tatăl ştie ziua înfricoşatei judecăţi, însă Mîntuitorul a spus unele semne care vor fi înainte de sfîrşitul lumii. Aceste semne sînt:

1. Cînd Evanghelia va fi propovăduită la toată lumea şi vor fi creştinaţi şi iudeii.

2. Cînd se vor ivi prooroci mincinoşi şi mulţi se vor lepăda de credinţă.

3. Cînd se va ivi Antihrist şi va combate credinţa creştină.

4. Cînd vor învia Ilie şi Enoh şi se vor lupta cu Antihrist şi vor fi ucişi.

5. Cînd vor fi războaie, foamete şi cutremure.

6. Cînd se va arăta pe cer semnul Sfintei Cruci.

Atunci va veni Mîntuitorul, în sunete de trîmbiţe, înconjurat de sfinţii îngeri, să judece lumea. Atunci vor învia morţii. După cuvin­tele Mîntuitorului, care spune: “Amin, amin grăiesc vouă, că vine ceasul în care toţi cei din mormînturi vor auzi glasul Fiului lui Dum­nezeu şi vor ieşi cei ce au făcut fapte bune în învierea vieţii şi cei ce au făcut fapte rele în învierea judecăţi?.

Dar acum, spre desoebire de judecata particulară, se judecă şi trupul şi sufletul, se judecă în faţa tuturor, hotărîrea este definitivă, se răsfrînge şi asupra trupurilor, este mai aspră şi nu se mai poate scoate nici un suflet din iad.

La judecată se are în vedere credinţa şi dragostea. Apoi Mîntuitorul împarte lumea în două, zicîndu-le: “Veniţi binecuvîntaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia care este gătită vouă de la întemeierea lumii, că amflămînzit şi Mi-aţi dat să mănînc, am însetat şi Mi-aţi dat de am băut, străin am fost şi M-aţi primit, gol şi M-ati îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”.

Atunci vor răspunde aceştia şi vor zice: “Doamne, cînd te-am văzut flămînd..”?

Atunci le va zice împăratul lor: “Amin zic vouă, întrucît aţi făcut unuia din aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut”. Tot atunci va zice şi celor de-a stînga Lui: “Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor în focul cel veşnic care este gătit diavolilor şi îngerilor lui. Că amflămînzit şi nu Mi-aţi dat să mănînc…”.

Atunci vor zice şi ei: “Doamne, cand te-am văzut flămînd şi nu Ţi-am dat să mănînci..”. Atunci va răspunde lor, zicînd: “Amin zic vouă, întrucît nu aţi făcut unuia din aceşti fraţi ai Mei prea mici, nici Mie nu Mi-aţifăcui”. Şi vor merge aceştia în munca veşnică, iară drepţii în viaţa veşnică

Pedeapsa veşnică – răsplata ceior răi – constă în nefericire, în chinuri durere fizică şi morală, deznădejde, depărtare de la faţa lui Dum­nezeu şi petrecerea împreună cu diavolul. Răsplata celor drepţi va consta în fericirea deplină şi eternă, văzînd pe Dumnezeu faţă către faţă.

Cît de înfricoşată va fi această judecată şi cît de aspru vor fi pedepsiţi cei răi, se poate vedea dacă privim la icoanele care arată ‘înfricoşata judecata sau “chinurile groaznice suferite de la diavoli ale sufletelor ce merg la iad”.

Văzînd scurtimea şi deşertăciunea acestei vieţi, văzînd cît de datori sîntem, să ne pregătim în această viaţă pentru viaţa de dincolo, văzînd cît de mare este taina morţii şi cum a orînduit Dumnezeu învierea, unind trupul cu sufletul pentru a-şi aduce mai bine aminte de greşelile de pe pămînt, cum vor îndrăzni să ne apropiem de focul arzător al dumnezeirii? Vom îndrăzni noi oare, să ridicăm ochii spre Marele Judecător, cînd vom fi în faţa Lui? Desigur, că privind în oglinda conştiinţei noastre ne vom simţi pierduţi şi de-a dreptul vrednici de cea mai cumplită osîndă. însă să nu cadem in deznadejde iubiti credinciosi, Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui. De aceea, cu ajutorul voinţei noastre, trecînd toate faptele noastre prin sita conştiinţei -judecătorul nostru pămîntesc - ne vom căi de faptele rele şi ne vom strădui să facem fapte bune, înfingînd adînc în noi credinţa, dragostea şi mila lui Hristos, vom reuşi ca, chiar dacă înainte am făcut fapte rele, în faţa Judecătorului, cînd diavolul va încerca să ne tulbure şi să ne ducă sufletul în munca veşnică, iubindu-L pe Hristos, să fim salvaţi.

Cu această credinţă tare, cu dragostea de foc iubitoare, cu aceste simţăminte, cuprinşi de groază şi de cutremur, rugind pe Dumnezeu să ne ferească de ispita diavolului şi să ne fie de ajutor, să strigăm cu toţii într-un glas fierbinte: “Aşteptăm învierea morţilor şi viaţa de veci”.AMIN!

„Sfânta Liturghie – locul împărtăşirii cu Hristos“, un proiect educaţional dedicat tinerilor

Un grup de preoţi , profesori de religie şi credincioşi, membrii fondatori ai Coralei ortodoxe „Sfântul Ierarh Leontie“ din Rădăuţi, au iniţiat, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, un proiect educaţional intitulat „Sfânta Liturghie – locul împărtăşirii cu Hristos“. Iniţiatorii proiectului doresc astfel să trezească în rândul tinerilor interesul pentru participarea la Sfânta Liturghie, cunoaşterea cântărilor, înţelegerea momentelor liturgice şi a semnificaţiilor acestora.

Proiectul, care a început în luna septembrie a anului trecut şi se va încheia în luna iunie a acestui an, s-a bucurat de întreaga susţinere morală şi materială a tuturor preoţilor rădăuţeni. În urma consultărilor cu profesorii de religie, cu preoţii de la bisericile de pe lângă unităţile de învăţământ şi cu membrii Coralei „Sf. Leontie“, s-a hotărât să se facă documentaţia necesară pentru un acord de parteneriat între Arhiepiscopie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi fiecare şcoală în parte, pe acest proiect educaţional, care să fie inclus în activităţile extraşcolare.

 

Tinerii, încurajaţi să participe la Sfânta Liturghie

 

Colaboratorii principali în acest proiect adresat tinerilor sunt bisericile de pe lângă şcoli. Aceste parohii au suportat deja costurile de editare şi tipărire a materialelor folosite şi vin în sprijinul acestui proiect, conştienţi fiind de faptul că educarea tinerilor şi participarea lor în mod activ la Sfânta Liturghie, dar şi la alte activităţi ale Bisericii, reprezintă o prioritate. Încurajarea elevilor în cunoaşterea muzicii religioase ortodoxe tradiţionale ar duce la prezenţa mai multor tineri la întâlnirea cu Iisus Hristos în biserică. Mai mult, prin activităţile propuse, dorim să dezvoltăm aptitudinile artistice ale elevilor şi, nu în ultimul rând, comportamentul moral. Dintre obiectivele cuprinse în proiect se pot aminti: cunoaşterea cântărilor Sfintei Liturghii, înţelegerea semnificaţiilor momentelor Sfintei Liturghii şi a vocabularului liturgic, participarea activă la Sfânta Liturghie, dezvoltarea aptitudinilor artistice, descoperirea frumuseţii muzicii sacre etc. Materialele folosite în proiect vor fi pliante, mape de prezentare, cărţi, CD-uri, toate având ca subiect cântările şi explicarea Sfintei Liturghii. Totodată, se are în vedere şi editarea unui site sau a unui blog pe internet, în care se va prezenta toată activitatea.

 

Un grup de 100 de copii şi tineri au dat răspunsurile la Liturghie

 

Din calendarul activităţilor propuse putem spune că, până în prezent, s-a realizat înfiinţarea în fiecare şcoală, din cele în care s-a implementat proiectul, a câte unui grup de copii sau liceeni cu care s-au parcurs cântări din Sfânta Liturghie. Un punct important al învăţării a fost Liturghia catehumenilor, după care fiecare grup de copii a participat în mod activ la o Sfântă Liturghie în biserică. Până în acest moment, copiii de la câteva şcoli din Rădăuţi au participat şi au dat răspunsuri la mai multe Liturghii. Am considerat ca fiind importantă implicarea grupurilor de copii în concertele de Crăciun şi de Paşti, ce sunt organizate la Catedrala ortodoxă Rădăuţi sau la alte biserici şi instituţii culturale din zonă. Dacă Bunul Dumnezeu ne va ajuta şi vom reuşi să lucrăm cu tinerii într-un mod constructiv, mai ales că cei implicaţi sunt tot tineri, ne propunem să extindem activităţile de acest tip, abordând şi alte teme la fel de importante pentru Biserica Ortodoxă. Vom pune accent pe subiectul „Sfânta Liturghie“, urmărind obiectivele propuse în proiect şi vom întocmi rapoarte de activitate, prin aceasta dorind să semnalăm influenţa pozitivă a Sfintei Liturghii în viaţa tinerilor.

 

Slujbă pastoral-misionară la Catedrala din Rădăuţi

 

În Duminica a XXXIV-a după Rusalii, un grup de 100 de copii şi tineri pregătiţi de profesorii de religie ai oraşului, dar şi de membrii Coralei preoţeşti ,,Sfântul Ierarh Leontie“, au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ din Rădăuţi, unde este preot paroh pr. Nicolae Vârtea, protoiereu al Protopopiatului Rădăuţi.

„Tinerii au dorit să transmită bucuria cântărilor sfinte, dând curs, în acelaşi timp, proiectului cultural-misionar iniţiat la nivel naţional de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, «Hristos împărtăşit copiilor». Acest proiect a dobândit la Rădăuţi o notă specifică, accentul căzând în prima fază pe deprinderea de către copii a cântărilor Sfintei Liturghii“, ne-a declarat pr. Nicolae Vârtea, adăugând că Duminica fiului risipitor din 15 februarie 2009 a fost una de adevărată împărtăşire cu Hristos Domnul, „deoarece cântările Sfintei Liturghii intonate de copii ne-au amintit tuturor că nicăieri nu e mai bine ca acasă, la casa Tatălui nostru ceresc – biserica -, unde ne împărtăşim din plin din ospăţul sacru. Sunt elemente, am putea spune, aproape determinante, care, asimilate în copilărie, chiar dacă o vreme au fost uitate, cu vremea, însă, atunci când evenimentele le dezgroapă din suflet, apar la lumină sub forma unor forţe într-adevăr creatoare“, a mai spus părintele protopop.

 

 

Articol publicat in ziarul Lumina de catre pr. Ilie Sfîrnaciuc

Predica la Sfintii Trei Ierarhi ( 30 ianuarie )

 Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu si priceperea este stiinta Celui Sfint (Pilde 9, 10)

Iubiti credinciosi,

       Cu mila si cu indurarea Preabunului nostru Dumnezeu Cel in Treime inchinat si marit, am ajuns si in anul acesta la praznuirea marilor ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvintatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur. De aceea ne-am adunat astazi la Sfinta Biserica pentru a cinsti dupa cuviinta pe aceasta treime de ierarhi, aparatorii Preasfintei Treimi, pe care ii lauda toata crestinatatea.

Cinstim astazi pe Sfintii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan, lauda Ortodoxiei, cununa Bisericii lui Hristos, apostolii pocaintei, tilcuitorii cei mai adinci ai Sfintei Scripturi. Laudam astazi pe acesti trei mari ierarhi, invatatori si luminatori ai lumii, vase alese ale Sfintului Duh, parinti ai evlaviei noastre, pastori plini de rivna ai crestinilor, dascali ai dreptei credinte, hranitorii saracilor, aparatorii vaduvelor si povatuitorii calugarilor. Sfintii Trei Ierarhi sint cele trei virfuri ale ierarhiei Bisericii Ortodoxe, care au intrecut cu inaltimea vietii si a invataturii lor pe multi si ca niste apostoli dupa Apostoli au stralucit in lume. Toti trei fiind luminati de Duhul Sfint, au avut aceeasi intelegere a Bisericii, au intarit canoanele si invataturile dumnezeiestii Scripturi.

Aceste trei vase ale Duhului Sfint, pline de sfintenie si binecuvintate cu darul facerii de minuni si al frumoasei vorbiri, au marturisit in lume dreapta credinta, au explicat dogmele Bisericii, au imbogatit sfintele slujbe si au vindecat si alinat multe boli si suferinte trupesti si sufletesti ale oamenilor.

Fiind luminati de Dumnezeu si daruiti cu multa intelepciune, au uimit pe filosofii timpului lor, au mustrat pe imparatii raucredinciosi, au smerit pe cei mindrii, au impartit la saraci averile bogatilor, au mustrat cu mare indrazneala pacatul, mai ales necredinta, eresul, mindria, desfriul, lacomia si zgircenia, scriind multe invataturi crestinesti. Ei au lasat Bisericii lui Hristos, pe linga viata lor sfinta, zeci de carti teologice, care apara dogmele ortodoxe si viata morala si care formeaza un mare tezaur al lumii crestine. Si acum sa va amintesc pe scurt viata si faptele fiecaruia din cei trei sfinti ierarhi: Sfintul Vasile cel Mare a vazut lumina zilei in Cezareea Capadociei (Turcia de astazi), dintr-o familie aleasa de crestini. Parintii sai, Vasile si Emilia, au avut zece copii. Indemnati de Dumnezeu, au dat pe Vasile din copilarie la invatatura cartii, crescindu-l de mic in frica lui Dumnezeu. Fire adinc ginditoare, evlavioasa, tacuta, Sfintul Vasile a strabatut cu multa usurinta toata invatatura cea ritoriceasca si filosofia ce se putea oferi pe atunci de cea mai inalta scoala a faimoasei Atene. Aici s-a imprietenit cu marele Grigorie; aici a uimit pe dascalii sai; aici a deprins “firea filosofiei, care este – dupa cum singur spunea – gindul mortii”. Indemnat de Duhul Sfint, a plecat apoi sa viziteze toate minastirile si pustietatile Egiptului, iar de aici s-a dus la Ierusalim sa se inchine la Mormintul Domnului. Dupa ce a primit botezul in riul Iordanului, s-a dus in Cezareea Capadochiei – patria sa – unde a fost facut preot. Dar el, iubind mult linistea si rugaciunea, s-a retras in partile Pontului, unde a intemeiat o aleasa minastire, cu viata de obste. Venind aici si Sfintul Grigorie, au trait impreuna cele mai alese clipe de bucurii duhovnicesti, pe care apoi adesea si le aminteau unul altuia. Aici au scris impreuna neintrecute cuvinte ascetice despre rugaciune, post, viata de obste, preotie, dragoste etc. Nevoia in care se afla Biserica din Cezareea, strimtorata de eretici, l-a silit pe marele Vasile sa lase pustia si sa vina in ajutorul Bisericii lui Hristos. In scurta vreme, fiind ales episcop, cu multa putere si osirdie, biruieste pe incepatorii eresurilor, impaca pe ortodocsi, uneste Biserica dezbinata, mingiie inimile pastoritilor, hraneste pe cei saraci din hambarele bogatilor, adapa pe cei insetati din izvoarele bunei credinte. Sfintul Vasile era mare, nu atit ca statura, cit mai ales cu darul ce era intr-insul, cu viata sa aspra, cu mintea sa adinc ginditoare. Avea si darul facerii de minuni, cu care adesea scotea duhurile necurate din oameni, vindeca boli grele, spunea cele viitoare. Viata lui era mai mult ingereasca decit omeneasca. Neincetat se ruga, invata mereu, mingiia pe toti. Pentru aceasta s-a facut doctor bolnavilor, hranitor flaminzilor, pastor adevarat al oilor celor risipite. Aur pentru sine nu stringea, dar cu aurul invataturilor sale pe toti ii imbogatea. Haine bune nu purta, dar pe toti saracii Capadociei ii imbraca. Piine de prisos pe masa nu avea, dar nimeni nu se intorcea de la el flamind si nemiluit. Cine altul ca Sfintul Vasile a purtat atita grija de cei saraci, cine a facut ca el din Cezareea o adevarata casa de oaspeti pentru straini, cu spitale pentru bolnavi, cu azile pentru batrini si locuri de vindecare pentru suferinzi. Apoi ii infrunta pe imparati, ii rusina pe eretici, ii smerea pe filosofi, uimea pe ritori, pe calugari ii povatuia, pe vaduve le asculta, pe necredinciosi ii aducea la credinta, pe pacatosi ii primea si cu canon de pocainta ii vindeca. Fiind din tinerete bolnavicios, in anul 379, Sfintul Vasile cel Mare s-a mutat la Domnul in virsta de 51 de ani, dupa ce a pastorit Biserica lui Hristos, mai bine de opt ani. Sfintul Grigorie Teologul s-a nascut in orasul Nazianz, aproape de orasul Cezareea Capadociei. Parintii sai, Grigorie si Nona, fiind binecredinciosi, l-au crescut de mic in buna credinta, dindu-l la invatatura cartii. Iubind mai mult frumusetea vorbirii, a invatat si a deprins mai mult ca oricare mestesugul retoricei, de la cei mai alesi dascali ai Atenei. Intors la Nazianz, a fost facut preot de tatal sau, ce era episcop acolo, apoi s-a retras cu Vasile la o minastire intemeiata de ei in Pont. Fiind chemat de tatal sau si de nevoile Bisericii impresurata de eretici, Sfintul Grigorie s-a reintors in Nazianz. Dupa multa staruinta, fiind facut episcop de insusi prietenul sau, Vasile, nu a primit scaunul cel incredintat lui, ci petrecea linga batrinul sau tata, ajutindu-l sa biruiasca pe inversunatii eretici. Fiind iubitor de liniste, nu a primit episcopia Nazianzului, dar cu gura sa cea plina de dar si cu maiestria cuvintului, pe toti ereticii i-a imblinzit si i-a adus la credinta cea adevarata. Apoi, fiind ales episcop al Constantinopolului, marele Grigorie a facut aici adevarate minuni. Cine a vorbit mai frumos ca Sfintul Grigorie? Cine a aparat mai bine dogmele Bisericii? Cine a rostit cuvinte mai inalte despre Duhul Sfint, despre dragoste, despre credinta cea adevarata? Cine a uimit in Sinodul al II-lea Ecumenic pe toti episcopii? Cine a rusinat pe filosofi si a smerit pe ritori, mai mult ca el, cu adincimea gindirii sale si cu dulceata vorbirii? Dornic de singuratate, dupa doisprezece ani de pastorie, se retrage in satul sau natal, Nazianz, pentru a vorbi numai cu Dumnezeu, pe care Il iubea atit de mult. Cu toate ca Sfintul Grigorie Teologul era o fire mult mai sensibila, adinc ginditoare, insetata dupa liniste, nimeni nu a vorbit vreodata mai frumos ca el din amvonul bisericii, nimeni nu a aparat mai cu tarie dogma Preasfintei Treimi, nimeni nu s-a ridicat mai mult cu vorbirea de Dumnezeu, decit Sfintul Grigorie. Din aceste pricini s-a si numit “Teolog”, adica “Cuvintator de Dumnezeu”. Impacat cu sine si cu Dumnezeu, in anul 389, Sfintul Grigorie Teologul trece la Domnul in virsta de 60 de ani, lasind Bisericii un nepretuit tezaur de cuvinte si invataturi dogmatice. Sfintul Ioan Gura de Aur s-a nascut in vestita cetate Antiohia Siriei, din parinti crestini, Secund si Antuza. Fiind singur la parinti, a fost dat la invatatura cartii, la cei mai alesi dascali ai vremii de atunci. Murind tatal sau din tinerete, fericitul Ioan si-a ales viata cea ingereasca, retragindu-se la o minastire si de aici intr-o pestera, unde singur s-a nevoit in post si rugaciune patru ani. Fiind apoi hirotonit preot de episcopul Flavian, slujea cu multa osirdie in Biserica cea Mare a Antiohiei. Aici rostea neincetat cuvinte de invatatura, de pocainta si de mingiiere poporului insetat, incit s-a facut cunoscut in toata cetatea. Pentru buna lui invatatura si frumusetea vorbirii a fost numit de toata crestinatatea “Gura de Aur”. Ales patriarh al Constantinopolului, Sfintul Ioan, desi a primit cu sila aceasta mare cinste, a pastorit turma lui Hristos cu mare osirdie, timp de noua ani, ducind-o la vreme la apa si hranind-o cu cuvintele sale cele aurite. Sfintul Ioan Gura de Aur, zis si Hrisostom, a intrecut pe toti dascalii Bisericii noastre, nu atit prin inaltimea cuvintelor, nu prin asprimea invataturilor, cit mai ales prin dulceata vorbirii sale, atit de curgatoare si pe intelesul tuturor. Nimeni nu a vorbit mai mult ca Sfintul Ioan Hrisostom despre pocainta, despre folosul rugaciunii, despre mergerea cit mai regulat la biserica, despre pacat, despre moarte, despre judecata si rasplata viitoare. Nimeni nu a tilcuit mai bine ca el Sfinta Scriptura. Nimeni nu a hranit turma sa cu mai multe invataturi, nimeni nu a aparat mai bine pe saraci si pe vaduve, nimeni nu s-a nevoit cu postul si rugaciunea mai mult decit Sfintul Ioan Gura de Aur. El era pastorul cel adevarat, tatal saracilor, aparatorul vaduvelor, mingiietorul sarmanilor, hranitorul flaminzilor, mustratorul boierilor, primitorul izgonitilor si invatator prealuminat a toata lumea. Doctor minunat al sufletelor, el stia sa scoata cu cuvintul spinii patimilor din inimile oamenilor si apoi sa puna alifie pe rani, prin invataturile sale cele aurite. Dar, ca intotdeauna, curajul si indrazneala cuvintelor sale i-au adus multe necazuri si incercari la sfirsitul vietii. Astfel, izgonit din scaun si exilat de imparat si de sotia sa, Eudoxia, marele dascal si pastorul cel bun, Sfintul Ioan Gura de Aur, moare in grea suferinta, departe de oile sale in anul 407, avind pe buze aceste cuvinte: “Slava lui Dumnezeu pentru toate!”

Iubiti credinciosi, Dupa ce am amintit, pe scurt, viata Sfintilor Trei Ierarhi, sa va spun in putine cuvinte cum a luat nastere praznicul de astazi. Pe vremea imparatului bizantin Alexios Comnenul (secolul XI), s-a nascut o neintelegere intre credinciosii din Constantinopol, privind cinstirea Sfintilor Trei Ierarhi. Unii dintre ei cinsteau mai mult pe Sfintul Vasile, zicind despre el ca este mai inalt in cuvinte, ca unul ce a incercat si a ispitit firea lucrurilor prin sine, si cum ca era atit de imbunatatit, incit putin lipsea de a-l asemana cu ingerii. Nu facea pogoramint legii, nici nu ierta cu usurinta, ci era aspru, neavind la el nici un lucru pamintesc. Acestia il micsorau pe Sfintul Ioan Gura de Aur, ca si cum ar fi fost oarecum impotriva marelui Vasile, fiindca era ingaduitor si atragator la pocainta. Altii inaltau pe dumnezeiescul Hrisostom, precum ca ar fi fost in invataturi mai iertator si sfatuia cu usurinta pe toti, chemindu-i la pocainta. Pentru aceasta il cunosteau mai mult ca pe Sfintii Vasile si Grigorie, atit pentru multimea cuvintelor celor curgatoare de miere, cit si pentru iscusinta cugetarilor. Altii cinsteau mai mult pe Sfintul Grigorie, ca cel ce a intrecut prin intelepciune, prin frumusetea vorbirii si prin invatatura elineasca pe toti dascalii cei vestiti. Ziceau, deci, ca inteleptul Grigorie ii intrecea pe toti si de aceea i se cuvenea intiietatea. Din aceasta pricina s-au impartit si credinciosii, incit unii se chemau ioaniteni, altii vasiliteni, iar ultimii grigorieni. Vazind Sfintii Trei Ierarhi ca se dezbina Biserica din cauza lor, s-au aratat in vis si in chip vazut, cite unul deosebit, apoi toti trei impreuna, lui Ioan, mitropolitul cetatii Evhaitelor, un pastor imbunatatit si preaintelept, zicindu-i: “Dupa cum ne vezi, noi sintem una la Dumnezeu si nu este intre noi nici o cearta sau impotrivire, ci fiecare fiind calauziti de dumnezeiescul Duh, am invatat si am scris spre mintuirea cea de obste si folosul oamenilor. Tot ce am invatat noi am dat si altora spre inmultirea talantului nostru si nu este intre noi nici unul intii sau al doilea, ci, daca veti vorbi de unul, cei doi urmeaza. Deci, scoala-te si porunceste acestora ce se cearta si se dezbina din cauza noastra, sa nu se mai certe pentru noi, caci pentru aceasta si noi ne-am sirguit, atit in viata, cit si dupa moartea noastra sa impacam lumea si s-o aducem la unire. Deci rinduieste-ne la toti trei o zi, cind ti se va parea de cuviinta si ne fa praznic cuviincios odata. Apoi spune si celorlalti crestini, care vor fi mai pe urma, ca noi sintem una la Dumnezeu si vom fi mijlocitori in cer inaintea Preasfintei Treimi, pentru mintuirea celor ce vor savirsi praznicul si pomenirea noastra”. Zicind acestea i se parea lui Ioan ca Sfintii Trei Ierarhi se urca la cer, stralucind cu lumina nemarginita si chemindu-se unul pe altul pe nume. Deci, sculindu-se arhiereul evhaitenilor, a facut precum i-au poruncit Sfintii Vasile, Grigorie si Ioan, potolind multimea si pe toti care se certau pentru ei. Astfel, Sfintul Episcop Ioan, aflind ca in luna ianuarie se praznuiesc toti acesti sfinti: in ziua intii, Sfintul Vasile, la 25, Sfintul Grigorie si la 27, Sfintul Ioan Gura de Aur, i-a unit pe toti trei, la 30 ianuarie, facindu-le slujba, canoane, tropare si cintari de lauda precum se cuvenea. Deci, de aproape zece secole avem in Biserica sarbatoarea Sfintilor Trei Ierarhi. Sintem datori deci, fratilor, sa tinem cu evlavie aceasta sarbatoare si sa cinstim pe facatorii nostri de bine, multumindu-le dupa putere, caci dupa datorie, nu putem. Sa cinstim cu cuvinte de lauda pe cei trei cuvintatori de Dumnezeu si sa le urmam credinta, rivna pentru Biserica, dragostea lor pentru oameni, viata lor sfinta. Dar cum vom putea lauda indeajuns pe acesti mari sfinti, dascali si ierarhi ai Bisericii? Atit se cuvine sa zicem, ca daca nu s-ar fi ostenit atit de mult acesti sfinti cu viata, cu cuvintul si cu scrisul, nu ar fi scapat crestinatatea de slujirea idoleasca, de eresurile cele cumplite impotriva Preasfintei Treimi si de atitea tulburari si grele pacate care nelinisteau obstea crestinilor. Dar Dumnezeu a rinduit de sus pe acesti mari luminatori sa traiasca tocmai atunci cind Biserica lui Hristos era invaluita si tulburata si inauntru si in afara. Acesti oameni ceresti si ingeri pamintesti, trimbitele adevarului, preaintelepti ritori, tunetele dumnezeirii celei nezidite, s-au sirguit sa smulga trecutul si sa risipeasca pe luptatorii impotriva dreptei credinte, alungind cu prastia cuvintelor lor pe lupii cei rai, care dezbinau Biserica dreptmaritoare. Acesti trei mari ierarhi si pastori, cu intelepciunea si darul dat lor de Dumnezeu, au surpat zidurile cele rele ale vrajmasilor si au smerit intelepciunea elineasca ce se ridica impotriva cunostintei de Dumnezeu, schimbind si prefacind totul spre bine, netezind si indreptind pe cele strimbe, risipind toata asuprirea si nedreptatea. Treimea paminteasca a Sfintilor Ierarhi, ne-a invatat a ne inchina Treimii celei mai presus de minte si a marturisi, dupa cum scrie in Crez, un singur Dumnezeu, inchinat in trei persoane: Tatal, Care este nenascut si pricina a toate; Fiul, nascut din Tatal si Duhul Sfint, Care este purces din Tatal si facut cunoscut noua prin Fiul. Nu sint trei Dumnezei, ci un Dumnezeu in trei persoane, care au aceeasi fiinta si prin care s-au facut toate cele vazute si nevazute. Dar sa lasam pe altii sa le spuna intelepciunea, adinca cunostinta, postul, rugaciunea, milostenia si celelalte fapte bune pe care le aveau Sfintii Trei Ierarhi. Noi sa ne minunam de grija lor cea mare care o aveau pentru mintuirea oamenilor, pentru ca de aceasta se ingrijeau mai mult decit toate, cunoscind ca prin fapte bune pastreaza omul asemanarea cu Dumnezeu. In ce fel au miluit Sfintii Trei Ierarhi pe multi oameni, o sa intelegem din cele ce urmeaza: Dumnezeu a facut lumea aceasta pentru oameni, iar acesti sfinti au tilcuit firea tuturor fapturilor si prin aceasta oamenii au cunoscut pe Ziditorul. Cerurile spun slava lui Dumnezeu prin frumusetea si marimea lor, iar acesti minunati dascali explica cerurile si pamintul, adica lumea cea vazuta si nevazuta, cum este asezata, rinduiala ei si care este pricina pentru care le-a creat Dumnezeu. Ne-a dat Preabunul Dumnezeu, Testamentul Vechi si Nou spre mintuirea noastra, si acesti mari sfinti ne-au explicat mai bine ca toti Sfinta Scriptura si ne-au indemnat sa pazim poruncile Domnului. Mintuitorul S-a intrupat pentru noi, iar sfintii acestia ne tilcuiesc si ne fac cunoscuta taina rascumpararii noastre prin intrupare, prin moarte si inviere. A trimis Hristos pe Sfintii Apostoli sa propovaduiasca in lume cunostinta de Dumnezeu, sa piarda idolatria si sa intoarca lumea la dreapta credinta in Dumnezeu. A trimis pe Sfintii Trei Ierarhi sa propovaduiasca adevarata credinta, sa izgoneasca din oameni intunericul necredintei, sa rusineze pe eretici si sa aduca la Hristos cit mai multe suflete. Iubiti credinciosi, Vedeti grija Sfintilor Trei Ierarhi pentru unitatea Bisericii? Vedeti grija lor pentru mintuirea oamenilor? Atit in viata cit si dupa moarte, sfintii se ingrijesc de unitatea Bisericii, de pastrarea cu sfintenie a dreptei credinte, de sporirea noastra in fapte bune si de mintuirea lumii. Vedeti cum a rinduit pronia dumnezeiasca pe acesti mari ierarhi, tocmai in secolul IV, secolul cel mai lovit de eresuri si dezbinari, pentru a apara unitatea credintei in Biserica, pentru a salva crestinatatea de eresuri si de idolatrie, pentru a smeri filosofia pagina si a intari dogmele dreptei credinte in lume? N-au putut suferi Sfintii Trei Ierarhi dezbinarea Bisericii lui Hristos, ei care se jertfisera sa mentina corabia Bisericii in pace, sa sporeasca sfinta credinta, sa risipeasca eresurile si sa curete sufletele oamenilor de patimi. De un gind cu ei sint toti sfintii si ingerii din cer, ca si toti pastorii si crestinii ortodocsi. Toti se roaga inaintea Preasfintei Treimi pentru biruinta Evangheliei, pentru pacea in lume si mintuirea sufletelor noastre. Insa la aceasta unitate crestina, in familie, in Biserica si in lume, trebuie sa contribuie fiecare dintre noi. Ginditi-va cit de mare pacat face un crestin – barbat sau femeie – care strica pacea si unitatea familiei. Majoritatea divorturilor de astazi sint tocmai din aceasta cauza. Ei bine, acesti crestini care distrug familia cuiva si lasa copii orfani pe drumuri, sint blestemati de Dumnezeu si nu vor primi mintuirea asa usor. Ginditi-va la acesti crestini care sar gardurile Bisericii lui Hristos, care leapada Sfinta Cruce, Sfintele icoane, Sfintele Taine si tot ce avem mai scump. Acestia, nu numai ca se duc la adunarile sectelor, dar intra si in casele ortodocsilor, cu scopul de a-i dezbina, de a semana tulburare, indoiala si sa atraga citi mai multi la eresul lor. Nu sint ei oare asemenea lui Arie si celorlati incepatori de eresuri? Toti acestia nu se pot mintui pina nu se reintorc in Biserica, de unde au plecat. Ei sint indemnati la dezbinare de diavolul, care nu poate birui decit in tulburare, ura si indoiala. De aceea se si numeste vrajmasul nostru, “diavol”, care inseamna “impotrivnic”. Toti cei ce se impotrivesc adevarului, luminii, Bisericii, pastorilor, sfintilor si explica Evanghelia dupa capul lor, sint fii ai celui rau care a dezbinat pe ingeri in cer si dezbina mereu lumea pe pamint. Sa ne ferim, fratilor, de cei ce dezbina si tulbura casele, sufletele, obstea si Biserica Domnului si sa ne rugam permanent pentru unitatea ei. Dar, uneori, chiar copiii aceleiasi mame se cearta, se dezbina intre ei. Aceasta este si mai rau. La fel si in Biserica, se dezbina uneori credinciosii nostri. Unii zic ca tin sarbatorile pe stil vechi; altii zic ca sint in “Oastea Domnului”. Altii zic ca s-au pocait si nu sint ca ceilalti fii ai Bisericii. Oare de ce aceasta dezbinare? Numai diavolul, vrajmasul cel de obste se bucura de neunirea noastra! Sa nu ne dezbinam unii impotriva altora, fratilor. Toti sintem ai lui Hristos, toti sintem fiii Bisericii, daca ascultam de ea si de pastorii ei. Toti sintem ostasii lui Hristos, daca ducem lupta cea buna cu rabdare pina la capat. La Dumnezeu se mintuiesc cel mai greu ereticii si cei mindri, daca se intorc cu cainta la Biserica. Iar cel mai usor se mintuiesc cei smeriti, care asculta si iarta pe toti. Sa rugam pe Sfintii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan, care sint foarte cinstiti in tara noastra si au la Iasi cea mai frumoasa biserica din Europa inchinata lor, sa se roage inaintea Preasfintei Treimi pentru intarirea dreptei credinte, pentru pacea si unitatea Sfintei Biserici si pentru mintuirea sufletelor noastre. Amin.

 Parintele Ilie Cleopa

O istorioara cu femeile care fac avorturi

Toate păcatele sunt păcate grele si toate păcatele se numesc de marele Apostol Pavel “lucruri ale întunericului”. Că auzi ce zice: Lepădati dar lucrurile întunericului. Apoi începe să le numere: desfrânarea, lăcomia, betia, hula, necredinta… Tot păcatul întunecă pe om, dar uciderea este un păcat si împotriva Duhului Sfânt si strigător la cer, si poti să spui acestui păcat cum vrei. Că ce este mai scump la fiecare vietate decât viata?

Nu vezi mata că si o furnică si un tânăr si o muscă, o jivină cât de mică, ea vrea să-si salveze viata. Fuge, aleargă, se păzeste să nu o omori. Dar omul, care-i chipul si asemănarea lui Dumnezeu, cât de scumpă este viata lui înaintea Tatălui ceresc?

Dacă ar fi omul fiară, n-ar fi o pagubă mare, că o fiară este mult inferioară omului, dar omul este chipul si asemănarea lui Dumnezeu. De aceea cei ce fac avorturi distrug chipul lui Dumnezeu din om, icoana Preasfintei Treimi pe pământ, si este foarte mare păcat.

 

De aceea sfătuim pe cei ce-au căzut în acest păcat, ca să se silească cu toată puterea să se mărturisească si să-si facă canonul în lumea aceasta, ca nu cumva dincolo să-l facă vesnic. S-a prea înmultit păcatul acesta si este strigător la cer, si aduce osândă vremelnică si vesnică si în veacul de acum si în cel viitor. Ia să vă spun o întâmplare adevărată si înfricosătoare:
Într-una din zile, m-am pomenit aici la mine cu o doamnă bine, care a venit si a căzut în genunchi si a început a plânge:
- Ce este, doamnă?
- Vai de mine, sunt de la Bucuresti, am venit cu mare greutate si cu mare necaz aici.
- Dar ce s-a întâmplat?
- Eu sunt fată de preot, a zis, si s-a întâmplat de m-a luat în căsătorie un mare functionar. Eu i-am spus că nu merg după dânsul. Eu sunt fată de preot si sunt credincioasă. Am crescut în credinta crestină ortodoxă, în frica lui Dumnezeu, dar el nu crede în Dumnezeu. El a spus: “Eu nu cred, dar îti dau voie tie să faci ce vrei: roagă-te, mergi la biserică, posteste, fă milostenie, roagă-te si acasă. Fă tot ce vrei, numai să mergi după mine în căsătorie!”

În felul acesta, ea a întrebat pe părintii ei si s-a încumetat si s-a dus. S-au luat în căsătorie si au trăit bine vreo câteva luni. Când ea a rămas gravidă, el atâta i-a spus: “Silvia, copii să nu-mi faci, că copiii sunt salba dracilor”. Auzi ce expresie! Ea a rămas uimită când a auzit: “Fă ce stii, dar copii să nu-mi faci, că nici nu vreau să aud de dânsii!”

Atunci ea i-a spus: “Măi, criminalule, să-ti iasă din minte vreodată că eu am să fac această crimă! Eu sunt fată de preot. Eu ti-am spus înainte de a mă căsători că vreau să trăiesc cu tine crestineste, nu păgâneste”. El i-a spus: “Gândeste-te bine, că eu am vorbit cu un doctor să dai copilul afară”. Copilul avea două luni. Ea a spus: “Niciodată, nu voi face această crimă. Mai bine mor de o mie de ori decât să omor copilul”.

Si a rămas vorba că el îi pregătea doctorul ca să-i omoare copilul, mai ales primul copil. Ea însă era hotărâtă până la moarte să nu facă avort. Si iată ce s-a întâmplat. A venit săraca aici la mine să întrebe, dar era hotărâtă în inima ei să nu facă această ucidere de om.

- Am auzit de dumneata si am venit să întreb, a zis ea. Ce zici, părinte? Eu sunt în a doua lună si el m-a amenintat cu moartea, dacă nu fac avort.

- Dacă te-ar tăia de o mie de ori si te-ar împusca, să nu omori nici un copil, că nici leoaica, nici lupoaica, nici scroafa sălbatică, nici serpoaica, nimeni nu îsi omoară puii. Dar omul a devenit mai rău decât toate fiarele de pe fata pământului. Omul îsi omoară copiii. Mai bine să mori de o mie de ori, dar să nu faci avort. Spovedeste-te si te pregăteste. Mucenită ai să fii cu Sfânta Varvara, cu Sfânta Tecla si cu toate martirele în ceruri, dacă ai să mori tu, ca să nu omori copilul.

- Cum să fac? Mă tem si de el că mă va omorî, mă tem si de Dumnezeu!

- Să te temi de Dumnezeu, Care a zis asa: Nu vă temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă. Temeti-vă mai vârtos de acela care, după ce a ucis trupul, poate să ducă sufletul în gheenă. Nu te teme! Trupul ăsta este o mână de pământ spre mâncarea viermilor. Azi este, mâine nu mai este. Sufletul nu moare în veci! Du-te hotărâtă în inima ta, spovedeste-te, împărtăseste-te si asteaptă moartea! Dar să nu avortezi!

Ce s-a întâmplat între timp? S-a dus femeia acasă hotărâtă să nu facă avort. Si cum era aproape sâmbăta mortilor, adică “Mosii de vară”, anul trecut (1979), ea s-a dus în oras să cumpere câte ceva, ca să dea de pomană. A cumpărat castroane, căni frumoase, vase, pahare, portocale, bomboane. Voi stiti că la noi se dă de pomană, după cum este traditia noastră ortodoxă, pentru sufletul mortilor. Si a luat si făină de grâu, ca să facă cozonaci si plăcinte pentru pomană.

A venit acasă din oras cam obosită. A plămădit făina, a pus drojdie si a frământat aluatul până a dospit si s-a culcat.

Când a adormit, s-a făcut că era într-un defileu de munti, adică două rânduri de munti. Unul era pe dreapta si unul pe stânga, iar prin mijlocul acelor munti era o sosea dreaptă. Muntii erau foarte înalti si aveau pădure de brazi până la poale. Iar de la marginea pădurii, de-o parte si de alta, erau flori, două-trei sute de metri până la sosea. Ea mergea – asta era prin vis – pe soseaua aceea printre munti si se minuna de frumusetea acelor locuri.

Dar deodată, când si-a aruncat privirea în dreapta, spre pădure, a observat ceva foarte minunat: la poala pădurii erau arbori de foc, cât vedeai cu ochii. Un rând de arbori care ardeau scânteind de jăratec. Si de fiecare arbore de foc era legată cu funii de foc câte o femeie goală, cum a făcut-o mama sa, si focul le ardea grozav la spate, pe sira spinării, si ele tipau groaznic.

Cum se zvârcoleau aceste femei legate de arbori, deodată a văzut niste vulturi de foc care veneau din muntii ceilalti, cu gheare de foc, cu aripi de foc si cu ciocul de foc si s-au pus pe sânii lor si îi mâncau si ele strigau: “Vai de noi si de noi si de cei ce ne-au născut pe noi!” Vulturii mâncau sânii lor până la oase, de se vedeau coastele, si apoi zburau înapoi în munti, iar lor le cresteau sânii înapoi. Si veneau alti vulturi si le mâncau din nou si ele strigau tare si plângeau.

Si s-a minunat biata femeie: “Vai de mine, zice, nu mă mai uit în partea asta, că mor de frică”. Si a întors capul spre stânga. În partea stângă a văzut un lucru mai înfricosat. Alt rând de copaci de foc, tot în marginea pădurii, si erau legate femei goale, dar aici nu le mai mâncau vulturii. Aici erau serpi cu două capete, niste balauri de foc, încolăciti peste ele si peste copaci, cu coada până în pământ. Cu un cap era pe o tâtă si cu altul pe cealaltă tâtă si le sugeau de le dădea sângele. Asa de tare strigau, de se cutremurau pădurile si muntii aceia.

Atunci ea, când a văzut că în stânga vede si mai înfricosat lucru decât în dreapta, de frică a slăbit si a căzut în genunchi si striga la Maica Domnului: “Maica Domnului, nu mă lăsa, că mor de frică!” si se uita dacă nu mai este cineva pe acolo, că se temea să nu vină serpii aceia si la dânsa.

Deodată vede în urmă pe drum că vine un tânăr prea frumos, cu haină albă ca zăpada, cu cruce în frunte si cu un baston de aur în mână. Când l-a văzut a zis:

- Multumesc Tie, Doamne, că nu m-ai lăsat în iadul ăsta singură. Si a căzut cu fata la pământ, zicând: “Doamne Iisuse, nu mă lăsa!”

- Eu nu sunt Iisus Hristos, a răspuns îngerul.

- Dar cine esti, Doamne?

- Eu sunt îngerul păzitor al vietii tale. Eu totdeauna te păzesc pe tine, si acum m-am arătat tie cu porunca lui Hristos.

- Doamne, scoate-mă de aici, că mor de frică! Fă milă cu mine si nu mă lăsa aici!

A sculat-o din genunchi si i-a zis:

- Nu te teme si mergi după mine!

El mergea înainte si ea în urmă. Si în urma lui se vedeau raze de lumină si era o mireasmă a Duhului Sfânt, cum nu mai este pe pământ.

Mergând cu îngerul pe drumul acela, ea a întrebat:

- Doamne, de ce pe femeile acestea le sug balaurii acestia cu două capete si pe acelea le mănâncă vulturii de foc. Le mănâncă sânii lor si iar cresc si ele se chinuiesc? Si a zis îngerul:

- Acestea n-au voit să le sugă copiii lor. N-au vrut să alăpteze copii si de aceea balaurii acestia de foc le vor suge în vecii vecilor si vulturii de foc le vor mânca sânii, că au fost criminale si au omorât copiii nevinovati din pântecele lor. Femeile care au omorât copiii prin avort, cu băi, cu injectii, cu pastile si i-au otrăvit cu buruieni de la babe, asa se vor munci în veci, că nu s-au pocăit, nici nu s-au spovedit, ci au crezut că-i glumă păcatul acesta.

Mergând asa, i se părea ei că au mers câtiva kilometri. S-a uitat în dreapta si a văzut un singur arbore de foc, unde nu era legată nici o femeie. Si ea a întrebat:

- Doamne, uite aici un singur copac care nu are legată nici o femeie de dânsul! Zice îngerul:

- Vezi copacul ăsta de foc? Acesta era copacul tău, dacă n-ascultai de preot si te duceai să omori copilul! Tu n-ai nici un copil pe lume si era primul copil. Dar avea să te pedepsească Dumnezeu, pentru că aveai să mori în timpul avortului la doctor. Dar fiindcă ai avut frică de Dumnezeu si te-ai hotărât în inima ta să nu omori copilul si ai întrebat pe preot si te-ai hotărât mai bine să mori decât să omori copilul, iată că ai scăpat de acest copac!

Apoi a zis ea: “Doamne, scoate-mă de aici! Încotro este tara mea? Unde sunt eu aici?” Îngerul i-a zis: “Să-i spui bărbatului tău cel criminal ce ti-am spus eu. Dacă te mai îndeamnă pe tine la avort, nu aici se va munci el, ci în alt loc, unde de o mie de ori va fi mai greu ca aici! Tu esti fată de preot si te-ai măritat fecioară, cum te-a făcut mama ta, iar el este un preacurvar. El s-a însurat cu tine, dar înainte el a trăit cu trei femei nemăritate si le-a obligat să facă avort si le-a plătit el la doctor. Acele trei femei au pierdut câte un copil. Deci are pe sufletul lui trei avorturi făcute de el. Are să mănânce carne în vecii vecilor, în focul gheenei!

El nu ti-a spus tie, dar este un mare curvar si spurcat. Tu te-ai căsătorit curată cum te-a făcut mama ta, iar el a fost un preacurvar si ucigas, care a plătit pentru acelea să facă avort. Să-i spui, că el n-a zis nimănui”.

Atunci ea a zis: “Doamne, pe unde să mă duc eu acasă? Pe unde să ies?” Îngerul Domnului i-a spus: “Dar unde esti, acasă esti! Tu scoală-te si frământă aluatul, că a dospit în covată”. Si l-a văzut ca un fulger când a zburat, si ea s-a trezit în casă.

S-a trezit femeia foarte spăimântată si aluatul dădea jos din covată, cum i-a spus îngerul. Se culcase la sapte fără un sfert si acum era ceasul nouă si un sfert seara. Deci două ore jumătate. În timpul acesta a fost prin iad si a văzut unde se muncesc femeile criminale care fac ucidere de om.

Când s-a sculat, de frică a început să strige în gura mare. Sotul ei venise de la serviciu si dacă a văzut că este obosită si se odihneste, n-a mai deranjat-o. Când a auzit răcnind, el a crezut că a luat foc ceva la cuptorul de pâine.

A venit bărbatul ei:

- Ce-ai pătit, Silvia? Ce ti s-a întâmplat?

- Vai de mine! Vai de mine! Am fost în iad. Am văzut iadul! Am văzut unde se muncesc femeile care fac avorturi.

- Cum?

Si i-a spus sotului tot ce i-a zis îngerul.

- Iată, zice, ce mi-a mai spus: că tu m-ai luat pe mine curată cum m-a făcut mama, dar tu ai trăit cu trei femei necăsătorite, si le-ai îndemnat să facă avorturi la doctori. Asa-i?

- Asa este.

- Auzi, că te asteaptă pe tine muncă mult mai mare ca aceea. Că tu ai si plătit la doctori ca să omori copiii, nu numai că le-ai îndemnat. Banii aceia sunt spre pierzarea ta în veci!

El, când a auzit că i-a descoperit păcatele, a zis:

- Să stii că adevărul ti-a spus. De azi înainte mă pocăiesc si eu până la moarte. Dar du-mă la un duhovnic să-mi spun păcatele, să pun si eu început bun, că am auzit că Dumnezeu primeste pe cel păcătos!

Apoi a venit cu sotia si s-au mărturisit amândoi, îndreptându-si viata. L-am mărturisit si i-am spus: “Iată, frate, ce a făcut Dumnezeu cu tine! Câtă milă a avut de tine! Prin femeie ti-a descoperit urgiile si fărădelegile tale, ca să te întorci la pocăintă”.

Atunci mi-am adus aminte de cuvântul Sfântu-lui Apostol Pavel, care zice: De unde stii, femeie, că nu-ti vei mântui bărbatul? Nu stii tu, zice, că se sfinteste bărbatul necredincios prin femeia credin-cioasă? si invers.

Iată o femeie crestină! O femeie cu frica lui Dumnezeu, care a fost hotărâtă în inima ei mai bine să moară, decât să facă avorturi! Si s-a rugat lui Dumnezeu si a câstigat si pe sotul ei la adevărata credintă si i-a îndreptat si viata lui. Si asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt până astăzi împreună si duc viată cinstită si curată înaintea lui Dumnezeu.

I-am dat si lui canon să nu se împărtăsească 20 de ani, că pentru un avort Sfintii Părinti opresc 20 de ani, iar cu iconomie 10 ani, dacă omul posteste toate posturile si miercurile si vinerile si face milostenie. “Fac toate!” a zis el. Atunci i-am redus canonul la 10 ani. Zece ani i-am dat canon si să plângă toată viata că a omorât trei oameni. Căci ori vei omorî copilul, cum ti-am spus, când l-a semănat Dumnezeu în pântecele mamei sale, când este cât o sământă; ori îl omori când este mai mare, tot acelasi păcat ai.

Să vă iasă din minte, cum zic unele femei: “Părinte, nu era decât de-o lună, că nu se stia ce-a fost!” Nu minti pe Dumnezeu, Care a zidit si Care a zămislit în tine. Nu auzi ce spune Ieremia Proorocul? Doamne, au nu Tu zidesti duhul omului la zămislire?

Pe Dumnezeu nu-l poate minti nimeni. Aveti frica lui Dumnezeu, păziti-vă de gândul acesta al uciderii de copii, mai tare decât toti balaurii din lumea asta si decât toate. Păziti-vă! Că dacă tot veti face mereu avort, poporul nostru se împutinează. Vom rămâne numai bătrânii si vor veni alte popoare si ne vor robi, că vom fi putini si nu vom mai avea copii ca să fie ostasi ai tării si oameni de ispravă să conducă tara!

Tineti nu numai la natalitatea poporului si la scumpa noastră tară, tineti la sufletul vostru, care-i mai scump decât toată lumea, că dacă îl veti pierde, cu toată lumea nu puteti să-l răscumpărati. Toate femeile care aveti bărbati si v-ati cununat, ca si acelea care ati gresit si ati făcut nuntă fără cununie, să nu omorâti copiii. Copilul este un înger si prin el te mântuiesti si tu! Naste-l, botează-l, creste-l si printr-însul te mântuiesti si tu.

Să te duci la mărturisire, că esti o crestină bună, si te iartă Dumnezeu. Iar a ucide copilul este cea mai mare crimă, cea mai mare fărădelege si împotrivire înaintea lui Dumnezeu, Care l-a creat în pântecele tău si ti-a dat tie nastere, iar lui i-a dat suflet viu si cuvântător.

Vă rog din toată inima să tineti minte această întâmplare. Aduceti-vă aminte, femeilor, de vulturii cei de foc si de copacii cei de foc care ard pe femeile care fac avort, ca si de balaurii cei de foc, care au să vă sugă pieptul!

Păziti-vă, vă rog, nu numai de-a face păcatul, ci si de-a gândi la aceasta, căci crimă si prea cumplită crimă este fată de constiinta ta, fată de Dumnezeu si fată de tara în care ne-am născut si trăim.

Parintele Cleopa

Sacralitatea din inimile noastre

Preotul Ilie Sfîrnaciuc, de la Catedrala Ortodoxă din Rădăuţi, a avut amabilitatea de a ne da cîteva detalii privitoare la activitatea Coralei “Sf Ierarh Leontie”. D-sa ne-a spus că în sala de şedinţe a Protopopiatului Rădăuţi a avut loc recent o întîlnire între membrii Coralei “Sf Ierarh Leontie” şi profesorii de religie, care împreună vor derula un proiect ce se adresează elevilor de gimnaziu şi liceu. Acest proiect, numit “Sfînta Liturghie – locul împărtăşirii cu Hristos”, are ca principal obiectiv explicarea bogăţiei expresiilor si a limbajului, în special cel liturgic, întîlnit în Biserică. De asemenea, proiectul vizează deschiderea şi cultivarea preferinţelor adolescenţilor şi către muzica sacră, învăţîndu-i în prima fază cîntece din liturghia bizantină a Sfîntului Ioan Gură de Aur, glas 8.

“După o perioadă de rodaj, cînd deja se vor forma în grupuri corale, se vor putea aborda chiar şi partituri mai dificile din muzica sacră românească, bizantină sau universală. Profesorii de religie au adus completări legate de structura metodică a proiectului, propunînd întocmirea unui protocol de colaborare între Şcoală, însemnînd fiecare unitate de învăţămînt, care va dori să cuprindă între activităţile sale extraşcolare şi astfel de acţiuni, şi Biserică – însemnînd Protopopiatul Rădăuţi sau Arhiepiscopia Sucevei si Rădăuţilor care, în urma cererii 1178/2008, a dat binecuvîntare Coralei Sf Ierarh Leontie din Rădăuţi, să propună si să dezvolte astfel de activităţi“, a mai spus preotul Sfîrnaciuc, arătînd că în sprijinirea iniţiativei s-au arătat interesate si unele parohii.

Catedrala din Rădăuţi, Parohia Laura-Vicovul de Sus si Parohia Milişăuţi vor suporta financiar prima comandă de tipărituri, broşuri de promovare, mape pentru partituri şi cărţi speciale cu cîntece din Sfînta Liturghie, aceasta fiind doar prima comandă deoarece este nevoie de mai multe materiale.O implicare activă în acest proiect o au şi preoţii parohiei “Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavriil” din Rădăuţi, ai parohiilor Voivodeasa, Bălcăuţi, Frătăuţii Noi, Comăneşti, Mănăstirii Bogdana şi Horodnicul de Jos.

“Cei implicaţi în acest proiect sînt conştienţi de importanţa formării tinerilor, arătîndu-le frumuseţea unei altfel de muzici şi cultivîndu-le dragostea pentru lucrurile şi stările cu adevărat valoroase, care aduc în sufletele noastre sacralitate“, a mai spus preotul.

Articolul poate fi gasit in intregime aici.

Sfantul Ierarh Leontie de la Radauti

Acest sfânt purtător de Dumnezeu, Leontie, s-a născut din părinţi dreptmăritori creştini, în oraşul Rădăuţi, la începutul secolului al XIV-lea. Încă din pruncie, mergând cu părinţii săi la biserică, a fost cuprins de o mare dragoste faţă de casa lui Dumnezeu, unde, mai apoi, mergea zilnic şi asculta cu toată luarea aminte întreaga slujbă, căutând să se apropie cât mai mult sufleteşte de sfinţiţii slujitori, de Cuvioşii Părinţi şi de ostenitorii de la această biserică voievodală. Părinţii din obştea Catedralei, văzându-l cu atâta dragoste pentru casa lui Dumnezeu şi pentru sfintele slujbe, l-au primit în obştea lor, unde fericitul Leontie în toate arăta râvnă şi smerenie. Pentru viaţa lui duhovnicească a fost călugărit, primind numele de Lavrentie. Râvna lui pentru nevoinţele duhovniceşti sporea tot mai mult. Luând binecuvântare de la stareţul obştii, s-a îndreptat către un loc sihăstresc, nu departe de Putna, unde erau câţiva sihaştri. Mitropolitul Moldovei de atunci, Iosif Muşat, aflând de această vatră sihăstrească cu rânduială prea frumoasă, a mers şi a sfinţit biserica acelui schit şi, o dată cu aceasta, a hirotonit în preot pe Cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit dorinţei acelei obşti.
Aici, în această cuvioasă obşte, vine să se nevoiască şi Cuviosul Daniil Sihastrul, sub povaţa părintelui său duhovnicesc Lavrentie.
Înfiinţându-se scaun episcopal la Rădăuţi, în timpul lui Alexandru cel Bun, nu după multă vreme de la întemeierea Episcopiei Rădăuţilor, Cuviosul Lavrentie este chemat la această înaltă vrednicie şi răspundere de ierarh. Primind harul arhieriei, din ascultare, lasă locul nevoinţelor sale sihăstreşti. Arhiereu fiind, nu a încetat nici o clipă nevoinţele duhovniceşti. A hirotonit preoţi şi diaconi, a sfinţit biserici şi a vegheat la păstrarea rânduielilor canonice, păzind scumpătatea şi pogorământul în toate cele rânduite de Biserica lui Hristos spre folosul cel mântuitor al păstoriţilor săi sufleteşti. După ani mulţi de arhipăstorie, simţindu-se slăbit cu trupul, s-a retras din scaunul arhieresc reîntorcându-se la mănăstirea sa, Laura. Aici, a primit schima cea mare, luând numele de Leontie, nevoindu-se zi de zi şi ducând cu adevărat viaţă de înger în trup, până la trecerea sa la cele veşnice.
Cunoscându-şi dinainte sfârşitul vieţii sale pământeşti, a chemat întreg soborul pentru a le da ultimele sale poveţe părinteşti. A rânduit ca egumen al acestei sfinte mănăstiri pe cel mai apropiat ucenic al său, pe Cuviosul Daniil Sihastrul şi, binecuvântându-l, a adormit în Domnul întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. Credincioşii şi fiii lui duhovniceşti veneau la mormântul său primind binecuvântare şi tămăduiri de tot felul de boli. Curând a fost dezgropat şi dus la Rădăuţi potrivit dorinţei credincioşilor. La racla moaştelor sale venea multă lume, din împrejurimi şi chiar de la mari depărtări, cunoscând darul lui Dumnezeu care se revărsa cu prisosinţă asupra celor care se rugau cu credinţă.
Amintirea faptelor sale minunate a rămas din generaţie în generaţie până astăzi. Satul Laura, unde a fost mănăstirea în care s-a nevoit Sfântul Leontie pe când era egumenul mănăstirii, înainte de a fi chemat la treapta arhieriei, îi poartă numele; acest nume de Laura era numele acelei mănăstiri.

Cu rugăciunile Sfântului Ierarh Leontie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Suferința ca urmare a păcatului

Motto:”Pentru ca plata pacatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viata vesnica, in Hristos Iisus, Domnul nostru”(Sf.Ap.Pavel Romani6,23)

Despre patima tristetii

Una din patimile intalnite in lista traditionala a asceticii ortodoxe dar mai ales si in viata societatii cotidiene ,este patima tristetii. Ca oameni, suntem nevoiti sa recunoastem ca nu poate de putine ori am fost incercati de astfel de duhuri, in batalia noastra de zi cu zi pentru castigarea mantuirii.Dupa cum spuneam si in titlu dar si citand pe  Sf Ap Pavel, exista fara nici o indoiala  o legatura stransa intre : boala sufleteasca (pacat,patima), boala trupeasca(grava sau mai putin grava) si moarte(sufleteasca si trupeasca).In aceasta calatorie care este viata pamanteasca,vedem de multe ori prin intermediul mass-mediei,oameni bolnavi sufleteste care se lupta cu patima aceasta a tristetii : unii poate biruiesc daca apeleaza Hristos-Doctorul sufletelor, dar multi (lipsiti poate de o credinta statornica) ii vedem ca sunt biruiti.Ceea ce este mai tragic , reprezinta faptul ca omul devine coruptibil de aceasta patima de la varste din ce in ce mai fragede.Poate de aceea ne socheaza stirile  care ne prezinta copii, tineri , care aveau toata viata inainte si care ajung atat de repede la suicid.Incepem atunci sa ne punem intrebari si intelegem ca la radacina celui mai mare pacat(impotriva Duhului Sf.) sta de fapt aceasta patima a tristetii care degenereaza in deznadejde  ducand de cele mai multe ori la sinucidere !

Dar nu putem spune ca doar tineretul este cuprins de aceasta patima(De ex. curentul ‘emo’,copiii acestia fiind caracterizati  drept tristi,depresivi,singuratici) ci si oamenii maturi(chiar la noi ,in zona Sucevei au fost inregistrate cateva cazuri de suicid in aceasta perioada si nu numai). Considerand ca este o tema de actualitate voi incerca sa infatisez in cateva fraze originea acestei patimi, de cate feluri poate fi,care ar fi cauzele aparitiei,manifestarile ei ,dar si remediul duhovnicesc. Tristetea a aparut in urma pacatului adamic,si este de doua feluri.Cea dintai « intristarea cea dupa Dumnezeu »-este pozitiva,fiind necesara omului.Cea de a doua forma de intristare este o patima, o boala a sufletului, produsa prin reaua intrebuintare a celei folositoare. Despre tristetea mantuitoare ,Sf. Simeon Noul Teologul ne spune ca insanatoseaza  si aduce puterile sufletului din nou la starea cea dupa fire.Cauza generala a ei  este sentimentul de pocainta pentru pacatele personale si ale celorlalti,dorinta de intoarcere la adevarata viata-cea virtuoasa.

Sf. Isac Sirul ne avertizeaza ,vorbind despre ea,ca, daca luptam pentru virtute,sa fim mereu pregatiti sa rabdam necazuri si suparari(« Virtutile au impletite in ele intristarile »)(… « caci necazurile nasc smerenia »).

La polul opus se afla tristetea pacatoasa despre care Sf.Ioan Casian spune ca »este morocanoasa,fara rabdare,neinduratoare,pizmasa,de o stearpa amaraciune si de o dureroasa disperare »In aceasta patima omul vadeste un indoit comportament patologic :pe de o parte el nu se intristeaza pentru starea de decadere,de pacat si de boala in care se afla iar pe de alta parte se intristeaza din pricina unor lucruri pentru care nu merita sa te intristezi.Tristetea aceasta apare ca o stare de suflet caracterizata prin lipsa de indrazneala,slabiciune,greutate si durere psihica,deznadejde,stramtorare,apasare a inimii,disperare dureroasa,insotita cel mai adesea de neliniste si chiar de spaima .Cel mai adesea tristetea este provocata de lipsa implinirii uneia sau mai multor dorinte.Fiind efectul neimplinirii unei dorinte si al placerii legate de ea,tristetea dovedeste ca cel atins de ea este alipit de bunurile acestei lumi. O a doua cauza a tristetii este mania.In afara de tinerea de minte a raului,de supararea pe aproapele si dorinta de a se razbuna pe el,tristetea este legata si de alte sentimente(mandria,iubirea de sine).O alta cauza al aparitiei  tristetii fara motiv, sunt demonii,care au un rol important in nasterea,dezvoltarea si mentinerea ei

Sf.Ioan Casian ne avertizeaza ca de aceasta patima lacoma si devoratoare sunt « muscati » si cei inaintati duhovniceste :pe ei ii impiedica in rugaciune si contemplatie.

Tristetea e privita de Sfintii Parinti ca o boala a sufletului de o mare gravitate si cu efecte puternice, in special cand aceasta duce la deznadejde  care are ca rezultat moartea sufleteasca si trupeasca.

Primul pas in tamaduirea tristetii este constientizarea ei ca boala ,de catre cel bolnav.E bine sa se renunte la dorintele si placerile trupesti si chiar sa le dispretuiasca  laolalta cu slava desarta si onorurile pamantesti ;pe cei ce ne aduc jigniri trebuie sa-i socotim ca adevarati binefacatori ai nostri,sa aratam fata de ei bunavointa si iubire.Cel cuprins de tristete nu trebuie sa se inchida in sine , ci sa iasa din starea aceasta, sa-si descopere gandurile unor parinti imbunatatiti, sa se roage si sa practice rugaciunea inimii.De la tristete spre bucurie nu se trece direct, ci prin fericita intristare, plangerea de greselile facute,prin lacrimi si suspine pentru acestea.Tristetea buna este supusa,blanda,buna,rabdatoare,in schimb tristetea pacatoasa este o dureroasa disperare.Daca omul constientizeaza pacatosenia sa , daca se teme de Dumnezeu,isi aduce aminte de moarte si de judecata care va veni,intristarea lui are un rol pozitiv si nu face rau sufletului,prin ea primindu-se iertarea pacatelor.

Nefericirea noastra este si rezultatul suprasaturarii constiintei noastre cu resentimente, rea-vointa si ura.Procesul procedurii nefericirii foloseste in mare masura ingrediente ca frica si grija.

Vindecarea patimii tristetii(si nu numai) vine nu numai din interiorul omului cat mai ales din exterior :se porneste cu constientizarea starii de pacat, urmata de smerenie, credinta,rugaciune si se ajunge astfel la Hristos Mantuitorul,Doctorul sufletelor si al trupurilor.El  in Biserica Sa(spitalul duhovnicesc)  vindeca toate patimile(bolile sufletesti si trupesti) prin Sfintele Taine administrate de preotii slujitori credinciosilor(Sf Taina a Spovedaniei,Sf Taina a Impartasaniei,Sf. Taina a Maslului)

Preot:Botezat Daniel, parohia Fratautii Noi

Sfânta Liturghie – Locul Întâlnirii cu Hristos

 

Anul 2008 este declarat de către Patriarhia Română ca “Anul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii.  Pornind de la aceasta idee si de la faptul că la sfintele liturghii , tinerii participă într-un procent mai mic, dorim să dezvoltăm un proiect prin care să promovăm, să cântăm, să explicăm şi să participăm la Sfânta Liturghie .

Acest proiect de misiune ortodoxă are binecuvântarea Înalt Prea Sfinţiei Sale Înalt Prea Sfintitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei si Rădăuţilor în urma cererii nr.1178/2008.